Ca în fiecare an de când a intrat în pontificat, în mesajul său Urbi et Orbi („Orașului [Roma] și Lumii”) la marile sărbători creștine Papa Francisc are un cuvânt și pentru dezmoșteniții soartei din Orientul Mijlociu. Praznicul Învierii Domnului din anul acesta n-a făcut excepție:
„Cerem astăzi pace pentru întreaga lume, începând cu iubita Sirie, al cărei popor e chinuit de un război al cărui sfârșit nu se întrezărește. În acest Paști, lumina lui Cristos cel Înviat să lumineze conștiința tuturor liderilor politici și militari, să pună capăt imediat capăt exterminării, ca drepturile omului să fie respectate, să ia măsuri pentru facilitarea accesului la ajutorul de care acești frați și surori au nevoie urgentă, și să asigure condițiile necesare întoarcerii celor strămutați. Invocăm semințele speranței pentru Țara Sfântă, rănită în aceste zile de conflicte deschise care nu-i cruță pe cei fără apărare. Speranță pentru Yemen și pentru întreg Orientul Mijlociu, ca dialogul și respectul reciproc să prevaleze asupra dezbinărilor și violenței. Fie ca frații noștri în Cristos, supuși nu de puține ori abuzurilor și persecuțiilor, să fie martori străluminați ai Celui Înviat și ai victoriei binelui asupra răului”.
Și în Orientul Mijlociu, parte dintre creștini au prăznuit ieri Învierea Domnului, cu Biserica romano-catolică, mare parte – cei din Iordania, Cisiordania, Gaza, Israel – o vor face duminica viitoare, împreună cu Bisericile Ortodoxe.
Monseniorul Pierbattista Pizzaballa, administratorul apostolic al Patriarhiei Latine, care a oficiat duminică în zori, la Sfântul Mormânt, slujba Învierii, le-a adresat ceor prezenți o omilie tulburătoare, vorbind despre Viață în fieful morții:
„Timpul nostru poartă pecetea morții. O vedem peste tot în jur. Viața prețuiește puțin pe-aici. Se moare cu ușurință – observăm asta în țările dimprejur și la noi acasă. Nu doresc să repet obișnuita litanie a morții care ne învăluie, cum pânza învăluia trupul lui Isus. Războaiele și conflictele le știm după nume (…). Nu există altă soluție de a depăși obstacolul morții decât să o strătatem până la capăt, până la ieșirea victorioasă din ea, deschizând și o breșă pentru ceilalți (…). Ce vedem este doar consecința, nu originea morții. Înaintea diferendelor și a tensiunilor, moartea își aruncă umbra prin folosirea cinică a Puterii care decide soarta unor întregi popoare, care decide și creează războaiele și conflictele, trimițând la moarte mii de oameni. Moarte înseamnă a semăna neîncrederea și ura. Moarte e frustrarea care duce la pierderea speranței într-o viață adevărată. Moarte e retezarea viselor. Moarte e să crezi că nu putem trăi în reconciliere, că e lipsită de viitor comunitatea noastră, că viața ne e pe vecie pecetluită (…). Misterul Sfintelor Paști înseamnă a intra acolo, în acele morminte, în acele răni ale noastre și a trăi experiența că am fost doar închiși în fricile noastre. Mormântul gol al lui Cristos să nu ne fie ultima haltă, ci trambulina de pe care să repornim, plini de speranță, de viață și de bucurie. E exemplul atâtor oameni care și acum, în alte părți ale lumii și în comunitatea noastră bisericească, dăruiesc în continuare viață, cu pasiune și fără teamă, mărturisind în felul acesta că aparțin Celui Înviat, chiar și când sunt refuzați sau uciși”.